Blogul lui Emil HĂLĂŞTUAN

– libertatea presei ca moft –

    Anunțuri
  • Arhive

  • Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

    Alătură-te lângă 1 urmăritor

Imoralitatea propune soluţii morale

Posted by Emil Hălăştuan pe 30 Martie 2010

După risipirea vorbelor frumoase, pompoase, sau răsunătoare, ce preced fiecare tip de alegeri, atât segmentul activ cât şi cel pasiv al electoratului român nu înţelege de ce nu răsare odată mai binele, propovăduit de politicieni, înainte de a se vedea cu sacii în căruţă şi uitat de aceiaşi, după ce voturile culese le-au asigurat accesul la ciolan… Adevărul se află în statistici, dar politicienii arareori fac uz de acestea pentru a explica naţiunii unde se află, la un moment dat, pe calea dezvoltării, ce are două sensuri: unul către binele mult visat, iar celălalt către sărăcie, haos şi debandadă.
Deputatul Vasile Soporan, aflat pe lista candidaţilor PSD Cluj la ultimele alegeri parlamentare, ales uninominal în Colegiul Câmpia Turzii, apoi „dezertor la independenţi” s-a încumetat să o facă.
În ultima sa declaraţie politică, prezentată colegilor săi din Parlament săptămâna trecută, Soporan a apelat la statistici, ce arată clar şi rece, de unde a plecat România în 1990 şi unde a ajuns azi. Oricare om vrea să trăiască, azi bine, iar mâine, mai bine. Dar acest bine, are nişte cauze ce îl generează. Dacă acestea lipsesc, în locul binelui real, o comunitate, în cazul studiat de Soporan, România, va trebui să se mulţumească cu surogate, ca de exemplu sloganul electoral al preşedintelui Traian Băsescu, folosit de către acesta în campania la finalul căreia a cucerit primul său mandat la Cotroceni.
Aşadar, citându-l pe deputatul Vasile Soporan, în 1990 în România existau 8,1 milioane de salariaţi. La sfârşitul anului 2009 numărul persoanelor din „câmpul muncii” scăzuse la 4,3 milioane. Acesta este unul din rezultatele politicilor economice aplicate de guvernele ce s-au perindat pe la Palatul Victoria în ultimii 20 de ani. În 1990, în România trăiau 2,5 milioane de pensionari. Raportat la numărul angajaţilor, reiese că, la trei salariaţi, cotizanţi la fondurile de asigurări sociale revenea un pensionar consumator al acestora. La sfârşitul anului 2009, cei 5,7 milioane de pensionari consumau fondurile asigurărilor sociale, constituite din contribuţiile a 4,3 milioane de salariaţi, ceea ce înseamnă un raport de 13 pensionari la zece salariaţi. Măsurile sociale, aducătoare de voturi, mai ales în anii 1990 şi 1992, au rodit fructe ce otrăvesc bugetul şi pot arunca în aer sistemul asigurărilor sociale. Deja, valoarea pensiilor a scăzut, de la 45 la 39 la sută din salariul mediu brut pe economie. „Înţeleapta” politică de privatizare, practicată vreme de 20 de ani, are ca rezultat scăderea ponderii industriei în Produsul Intern Brut (PIB), de la 48,2 la sută, în 1990, la 26,4 la sută, în 2009. De aceea, sindicaliştii, mai mult sau mai puţin afiliaţi, mai mult sau mai puţin confederaţi, mai mult sau mai puţin legaţi cu sfori trainice de diverse grupuri de interese, pot face oricâte excursii pe la sediile prefecturilor sau pe la cel al Guvernului, cu tava încărcată de revendicări salariale, că tot degeaba. De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere, iar premierul Emil Boc, sau urmaşii acestuia la Palatul Victoria, oricât i-ar spăla sindicaliştii cu ocări sau cu zăpadă, nu vor putea da.
În recenta sa declaraţie politică, deputatul Vasile Soporan prezintă şi soluţia ce trebuie aplicată pentru întoarcerea României cu faţa spre sensul „plus infinit” de pe axa dezvoltării. Botezată cu două cuvinte, soluţia lui Soporan se numeşte „capitalismul moral” ce trebuie să înlocuiască varianta sălbatică a acestui sistem economic. Volens-nolens, Soporan recunoaşte că economicul determină politicul şi nu are cum să nu o facă, deoarece deputatul, fost social-democrat, actual independent, nu poate ignora această lege obiectivă. Nivelul său de instruire, bagajul de cultură generală al profesorului universitar şi gradul de onestitate, mai ridicat decât la alţi colegi în ale făcăturilor politice, nu îi permit lui Soporan să se manifeste ca politicienii de maidan.
Dar Soporan vede în noul partid a cărui înfiinţare a pus-o la cale „grupul independenţilor” din Parlamentul României, unealta adecvată pentru înfăptuirea dezideratului instaurării capitalismului moral. Dacă acest „grup al independenţilor” apărea doar ca rezultat firesc al alegerilor parlamentare de la sfârşitul lunii noiembrie 2008, ideea lui Soporan căpăta o doză de credibilitate. Dacă la acest grup ar fi aderat pe parcurs şi parlamentari care şi-au obţinut mandatul după ce au candidat pe listele PD-L şi UDMR, ce formează coaliţia de la guvernare, doza de credibilitate a „independenţilor” putea atinge cote suficient de mari pentru a putea propovădui, cu sorţi de izbândă, instaurarea capitalismului moral. Dacă acest „grup al independenţilor” se gândea să înfiinţeze unui nou partid la sfârşit de mandat, asumându-şi riscul pierderii locurilor călduţe din camerele Parlamentului, după o posibilă ratare a unor alegeri, se putea spera mai cu temei că „independenţii” vor şi chiar pot promova principiile capitalismului moral în România. Aşa însă, numeroşii „dacă” plasează propunerea lui Soporan în categoria vorbelor fără acoperire în fapte, „iarba legală” vândută de politicieni naţiei, întru ameţirea acesteia. Şi hrănită cu himere, naţia acordă, de fiecare dată, viza ce asigură accesul politicienilor la ciolan…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: